Gaz Metan Mediaş - Chindia Târgovişte, luni - 15 iulie, ora 18.00

Gaz Metan porneşte în noul sezon cu gândul la o calificare în premieră în play-off, asta după ce în ediţia precedentă a dominat play-out-ul, fază a competiţiei pe care a câştigat-o clar.

De partea cealaltă, Chindia a reuşit promovarea în principala întrecere internă de pe prima poziţie, la un punct în faţa celor din Clinceni şi şase peste U Cluj.
- Doar patru partide au pierdut dâmboviţenii în eşalonul secund 2018-2019, dintre care trei pe teren advers.
- În stagiunea precedentă a Ligii a 2-a, Chindia a avut cea mai bună apărare în deplasare, doar 13 goluri primite.

Printre transferurile reuşite de medieşeni în această vară se află şi Neluţ Roşu, un jucător experimentat (campion cu Viitorul în sezonul 2016-2017), care a strâns 140 de jocuri în Liga 1, interval în care a marcat de 16 ori şi a oferit 9 pase decisive. 
- 17 sezoane a strâns Marius Constantin pe prima scenă, căpitanul gazdelor fiind fotbalistul activ cu cele mai multe ediţii de Liga 1.

68 de goluri a înscris Cristian Cherchez pentru Chindia în ultimele patru ediţii de campionat (Liga a 2-a), atacantul dâmboviţenilor fiind unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti de câtre fanii târgovişteni. Acesta se va afla la debutul în Liga 1.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan - 26 ani şi o lună; Chindia Târgovişte - 25 ani şi 11 luni.

Cele două echipe se vor întâlni pentru întâia oară pe prima scenă.

Duelul antrenorilor
Tehnicianul Edward Iordănescu (născut 16 iunie 1978) a bifat 102 jocuri în Liga 1 cu cinci echipe: FCSB 2010-2011, Pandurii 2014-2015, 2015-2016, Astra 2017-2018, CFR Cluj 2018-2019, Gaz Metan 2018-2019, dintre care 46 s-au terminat cu victorii şi 31 la egalitate. 
- A fost desemnat antrenorul sezonului regulat 2017-2018 (Astra Giurgiu).
- A fost declarat antrenorul play-out-ului 2018-2019 (Gaz Metan).

Fostul mare atacant al României revine pe bancă în Liga 1 după nouă ani, ultima echipă condusă pe prima scenă fiind Sportul Studenţesc în ediția 2010-2011. Pe lângă studenţii bucureşteni, acesta a mai antrenat FC Vaslui (2008-2009) şi FC Braşov (2009-2010). În total, palmaresul său cuprinde 60 de jocuri, 22 victorii, 15 remize şi 23 de înfrângeri.

Viorel Moldovan vs Gaz Metan în Liga 1: 3 jocuri - două victorii - o remiză.