Petrolul – FC U Craiova 1948. Duelul tinereții

Petrolul – FC U Craiova 1948, luni, 18 martie - ora 20.30

Prima rundă din play-out se va încheia pe arena „Ilie Oană" din Ploieşti, acolo unde se vor afla faţă-n faţă două echipe care trec prin perioade mai puţin bune.

16 februarie 2024, Petrolul - Poli Iaşi 2-1 a fost singura victorie reuşită de prahoveni în ultimele opt etape, interval în care au mai înregistrat două remize şi cinci înfrângeri.

Oltenii au doar un succes în acest an calendaristic, 2-1 cu Dinamo (acasă, 2 februarie), în rest un egal şi şapte partide pierdute.

Din 2022, de când Petrolul a revenit în Superigă, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de cinci ori, de trei ori au câştigat prahovenii, o partidă s-a încheiat cu victoria craiovenilor, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Cel mai spectaculos duel din acest interval a avut loc în turul sezonului regulat 2023-2024, pe 18 august 2023, când Petrolul s-a impus pe teren propriu cu 4-3.

Cea mai recentă dispută din campionat: 19 decembrie 2023, FCU 1948 - Petrolul 2-0, goluri marcate de Vlad Achim şi Vladislav Blănuţă.

Se întâlnesc echipele cu cele mai mici medii de vârstă, Petrolul - 24 ani şi şase luni, respectiv FCU 1948 - 24 ani şi cinci luni.

32 de jucători a utilizat gruparea prahoveană în acest sezon, dintre care 10 au debutat pe prima scenă din România.

FCU 1948 este echipa care s-a bazat pe cei mai puţini fotbalişti, doar 26 de jucători bifând minute pentru olteni în sezonul regulat.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.