Poli Iaşi - FC Voluntari. Pentru salvare

Politehnica Iaşi - FC Voluntari, sâmbătă, 20 aprilie – ora 15.00

Poli este fără victorie pe prima scenă din 24 februarie 2024, când s-a impus pe teren propriu în faţa Rapidului, scor 3-1. Au urmat patru rezultate de egalitate şi trei partide pierdute la limită.

Ilfovenii trec printr-o perioadă foarte bună, cu două succese şi un egal în primele patru runde din play-out, rezultate în urmă cărora au părăsit locurile retrogradabile.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 23 de ori, de opt ori s-au impus ieşenii, de şapte ori au câştigat ilfovenii, iar alte opt partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci a consemnat şi debutul ilfovenilor în SuperLigă, pe 10 iulie 2015, FC Voluntari - CSM Poli Iaşi 1-1 (marcatori P. Pîrvulescu / Şt. Grigorie).

În partida retur din sezonul regulat 2015-2016, pe 17 octombrie 2015, gruparea moldavă a câştigat acasă cu 2-1, golul victoriei fiind izbutit de Nuno Viveiros.

Întâiul succes din contul oaspeţilor din această rundă: 18 martie 2016, CSM Poli - FC Voluntari 0-1 (marcator Ad. Bălan).

Cele mai multe goluri: 16 septembrie 2018, FC Voluntari - CSM Politehnica Iaşi 2-3.

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 10 februarie 2024, Poli Iaşi - FC Voluntari 0-0.

Mediile de vârstă.

Poli Iaşi - 25 ani şi trei luni.

FC Voluntari - 26 ani şi şase luni.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.